dezvaluiri

23/01/2020

ONU a pus la cale ultima strategie pentru METISAREA GLOBALĂ: „Refugiații climatici nu pot fi forțați să se întoarcă în țările de origine!”

În ultimii ani ați putut vedea agresivitatea cu care UE a încercat să forțeze țările europene să primească “refugiați sirieni”. În realitate, din masa uriașă de “sirieni”, doar o parte erau chiar din țara doborâtă de război, majoritatea fiind veniți din alte părți, inclusiv din Africa. Indiferent de justificările umaniste pe care le-au adus agenții neomarxismului globalist care controlează Europa, în realitate, vorbim despre un plan de metisare a europenilor […]
11/01/2020

DANIEL ROXIN: Universitatea Valahia făcută de râs de decanul Mircea Anghelinu. Între manipulare și uriașă ingratitudine în Scandalul Venus

Scandalul Venus, declanșat de publicația Libertatea, a adus în prim plan și intervenția profesorului universitar Mircea Anghelinu, decan al Facultății de Istorie din cadrul Universității Valahia din Târgoviște. Acesta, după ce a vorbit despre conflictul în care se găsește de mulți ani cu profesorul Marin Cîrciumaru, a desființat atât echipa de arheologi, pe care a acuzat-o de lipsă de profesionalism și manipualre a contextului arheologic, cât și descoperirea în sine […]
09/01/2020

Scandalul statuetei VENUS! Arheologii denigrați de Libertatea au reacționat. Statueta a fost testată și e AUTENTICĂ!!!

Așa cum știți, de aproape 10 zile, ziarul Libertatea și echipa lui Cătălin Tolontan au atacat cu mare înverșunare cea mai mare descoperire paleolitică din istoria României: o statuetă de tip Venus, veche de 17.000 de ani, scoasă din pământ anul trecut, în apropiere de Piatra Neamț. Campania din Libertatea a încercat să demonstreze că artefactul este un fals și că echipa de arheologi condusă de Prof. Univ. Dr. Marin […]
03/01/2020

DANIEL ROXIN: Cătălin Tolontan m-a atacat “subrural” în ziarul Libertatea. Îl admiră pe Boia și nu poate digera “Dacismul”. Citește aici:

Începând de ieri, Cătălin Tolontan și echipa sa de la ziarul Libertatea au început o „cruciadă” stupefiantă împotriva unuia dintre cei mai importanți arheologi români, Marin Cârciumaru. Arheologul târgoviștean, profesor universitar și un specialist cu reputație internațională a făcut anul trecut (împreună  cu alți arheologi) o descoperire remarcabilă, de interes mondial, în apropiere de Piatra Neamț: o statuetă Venus, din piatră, veche de cel puțin 17.000 de ani, cea mai […]