DANIEL ROXIN: Progresistul Iohannis și-a arătat “clasa” de curând. Cu o mobilizare de-a dreptul suspectă, președintele României se opune legii care interzice propaganda ideologiei de gen în școlile României.
Cu toate că ideologia de gen pretinde că are în spate știința, în realitate, toată șandramaua este expresia unei ideologii politice neștiințifice, cu obiective foarte periculoase.
Știința adevărată, aia încă susținută de oamenii onești, nu poate să gireze toate aberațiile ideologiei Gender, indiferent câtă presiune politică și mediatică se pune pe ea.
În acest context, este extrem de binevenită opinia Colegiului Medicilor Pediatri Americani, publicată și de familyfirst.org.nz, text oferit în limba română de Cătălin Vasile.
Iată ce ar trebui să afle și președintele Iohannis, dacă chiar îl interesează să fie altceva decât un agent ignorant al Propagandei LGBT.
COEGIUL AMERICAN AL MEDICILOR PEDIATRI:
Colegiul American al Medicilor Pediatri îi îndeamnă pe specialiștii din educație, sănătate și legislatură să respingă toate politicile care condiționează copiii să accepte ca normală o viață în care vor juca rolul sexului opus cu ajutorul intervențiilor chimice și chirurgicale. Realitatea este determinată de fapte, nu de ideologie.
1. Sexualitatea umană este o trăsătură biologică obiectivă care se exprimă numai în două moduri: „XY” și „XX” sunt markerii genetici ai masculinității, respectiv ai feminității – și nu ai unei dereglări genetice. Ființa umană este genetic programată să fie concepută fie de gen masculin, fie de gen feminin. Sexualitatea umană este intrinsec binară, cu scopul evident de a ne reproduce și contribui la propășirea speciei. Acest principiu este evident prin sine. Tulburările extrem de rare care apar în procesul dezvoltării sexuale (DSD – Disorder of Sex Development), printre care se numără și feminizarea testiculelor sau hiperplazia adrenală congenitală, sunt toate deviații identificabile din punct de vedere medical de la norma binară a sexualității și sunt în mod just recunoscute ca defecte genetice. Persoanele care suferă de astfel de tulburări nu reprezintă un al treilea sex.
2. Nimeni nu se naște cu o identitate de gen. Toți ne naștem cu un sex biologic. Genul (conștientizarea și sensul sinelui ca masculin sau feminin) este un concept sociologic și psihologic, nu unul obiectiv biologic. Nimeni nu se naște cu percepția de sine ca bărbat sau femeie; aceasta se dezvoltă în timp și, ca orice proces de dezvoltare, poate fi alterat de percepțiile subiective ale copilului, de relațiile pe care le stabilește, de experiențele negative pe care le-a avut din frageda copilărie. Cei care spun că au „un sentiment că ar fi de sex opus” sau se identifică a se situa „undeva între” nu reprezintă un al treilea sex. Aceștia rămân bărbați biologici, respectiv femei din punct de vedere biologic.
3. Convingerea unei persoane că este ceea ce de fapt nu este, reprezintă cel mult un semn de gândire confuză. Când un băiat sănătos din punct de vedere biologic crede că este fată, sau o fată sănătoasă din punct de vedere biologic se crede băiat, există o problemă psihologică de factură obiectivă, iar aceasta se găsește în mintea, nu în organismul respectivei persoane și de aceea trebuie tratată ca atare. Acești copii suferă de tulburare de identitate de gen (disforie de gen). Inițial denumită Tulburare de Identitate de Gen, aceasta este recunoscută ca tulburare mintală în cea mai recentă ediție a Manualului de Diagnostic și Statistică al Asociației Americane de Psihiatrie (DSM-V). Psihodinamica și teoriile despre învățarea socială a tulburării de identitate de gen nu au fost niciodată contrazise științific.
4. Pubertatea nu este o boală, iar blocarea ei cu hormoni poate fi periculoasă. Hormonii de blocare a pubertății induc absența pubertății, o stare – reversibilă sau nu – care este în mod fundamental una de boală. Hormonii inhibă creșterea și fertilitatea unui copil care până atunci era sănătos din punct de vedere biologic.
5. Conform DSM-V, până la 98% din băieții care sunt confuzi în legătură cu genul lor și până la 88% din fetele aflate în aceeași situație sfârșesc prin a-și accepta sexul biologic după ce trec în mod natural prin perioada de pubertate.
6. Copiii care apelează la blocatori de pubertate pentru a întruchipa sexul opus vor avea nevoie de hormoni sexuali masculini sau feminini și în adolescența târzie. Hormonii (testosteronul, respectiv estrogenul) sunt asociați cu riscuri mari de sănătate, printre care și hipertensiunea arterială, cheagurile de sânge, atacurile cerebrale și cancerul.
7. Rata sinuciderilor este de 20 de ori mai mare în rândul adulților care folosesc astfel de hormoni și trec printr-o operație de schimbare de sex – chiar și în Suedia, una dintre țările cele mai prietenoase față de persoanele LGBTQ. Cât de iubitoare și rațională este o persoană care condamnă copiii la un astfel de destin știind că, după pubertate, 88% din fetele și 98% din băieții care au această problemă sfârșesc prin a accepta realitatea și își (re)dobândesc starea de sănătate mintală și fizică?
8. A-i face pe copii să creadă că este normal și sănătos să-și asume întreaga viață un rol de sex opus cu ajutorul operațiilor și tratamentului chimic reprezintă un abuz asupra copilului. Ratificarea discordanței de gen ca ceva normal în sistemul public de educație și prin diverse politici publice, va crea și mai mare confuzie în rândul copiilor și părinților și va determina tot mai mulți copii să se prezinte la „clinicile de gen”, pentru a primi medicamente de blocare a pubertății. Aceasta va conduce la rândul său la „alegerea” unei vieți în care vor primi hormoni de ambele sexe, care de altfel sunt considerați și cancerigeni și toxici, și, probabil la luarea în calcul, ca tineri adulți, a unei operații inutile de mutilare a unei părți sănătoase a organismului lor.
Dr. Michelle A. Cretella
Președintele Colegiului American al Medicilor Pediatri
Dr. Quentin Van Meter
Vicepreședintele Colegiului American al Medicilor Pediatri
Pediatru Endocrinolog
Dr. Paul McHugh
Profesor de psihiatrie cu gradul de University Distinguished Service la Facultatea de Medicină „Johns Hopkins” și fost psihiatru-șef la Spitalul „Johns Hopkins”
