
Într-o scrisoare adresată actualului prim-ministru interimar, generalul Nicolae Ciucă, colonelul Mircea Dogaru ridică o serie de întrebări cu efect seismic asupra variantei oficiale a istoriei evenimentelor din 1989.
Printre multele lucruri care zguduie istoria oficială descoperim și informația că Vladimir Putin, pe atunci locotenent-colonel, dar și George Soros, neomarxistul miliardar care infectează cu ideologia lui întreaga planetă, se aflau în București pe data de 19 decembrie 1989, cu două zile înaintea căderii lui CEAUȘESCU.
Să credem că aceasta este o coincidență, sau avem încă o dovadă a faptului că în acele zile se făceau înțelegeri între marile puteri pentru soarta României și se pregătea lovitura de stat, mascată de revoluția oamenilor simpli?
Daniel Roxin
Iată un fragment din scrisoarea colonelului Mircea Dogaru către generalul Nicolae Ciucă:
“Cine erau cei peste 100.000 de „turiști”, luptători profesioniști, strecurați în România, la recunoaștere de obiectiv, al căror ultim eșalon ar fi părăsit-o, după declarațiile lui Petre Român, abia în decembrie 1990 (Cazul „Air Antares”)? Aceștia chiar aparțineau – 57.000 dintre ei – exclusiv SPETZNATZ și OMON, potrivit declarației televizate a șefului contrainformațiilor militare de atunci? Cine au fost acei „eroi” căzuți „în revoluția din România” cărora li s-a ridicat un monument în curtea unei unități militare din Seghedin?
Cine erau cei antrenați și instruiți la Debrețin pe macheta Transilvaniei, cine cei conduși de un transfug român, ulterior activist civic, de-a lungul fostei frontiere româno-austro-ungare și ce armate NATO aveau și au în dotare așa-zisa muniție cu cap vidia?
Cine au fost răniții lichidați/răpiți din spitalele Timișoarei pentru că delirau în limba lui Petofi sau cei extrași de la Balș, proveniți din cele 72 de mașini LADA, spulberate de tunurile lt. col. Dumitru Cioflină și care aiurau în limba lui Pușkin?
Cine erau „ziariștii fără frontiere” duși de mine, căpitanul Dogaru Mircea, la ordin, de la Otopeni la Hotelul Flora și care, fără să se cazeze, au plecat imediat, în seara zilei de 22 decembrie, să ocupe poziții în toate locurile din Capitală în care avea să se tragă?
Ce căuta, pe 19 decembrie 1989, locotenent-colonelul Vladimir Putin la Hotelul Athénée Palace și George Soros, la brațetă cu Silviu Brucan (Saul Brukner) la Universitate, în fața Facultății de Istorie, păstorită atunci, în numele PCR, de Zoe Petre și „demitizatorul” Lucian Boia, pe atunci specialist în Programul PCR?
De ce tip erau cele 10 elicoptere ridicate „de pe Dunăre, de pe vase inscripționate RSS Ucraina” (Gheorghe Trosca dixit) care și-au bătut joc de noi la Alexeni, Boteni și Otopeni? Cui aparțin sutele de cruci fără nume, apărute atunci în cimitirele Patriei? Etc., etc., etc… Sunt întrebări ridicate în presa vremii și rămase fără răspuns.
Numai după investigarea „instituțiilor” menționate ne vom putea apropia de Adevăr! Altfel, vom căuta acari Păun, bătând apa în piuă, prin restrângerea cercetării doar la „fiecare dintre acțiunile personalului M.Ap.N. (De ce nu și ale Miliției și Direcțiilor Securității statului? – nn), soldate, în decembrie 1989, cu pierderi de vieți sau în urmă cărora au fost răniți oameni”.
Pentru că, altfel, excluzând decisiva implicație externă și adevăratele personalități cu „rol determinant”, gen George Bush și Mihail Gorbaciov, vom oferi viitoarelor generații de români imaginea unei armate de idioți care s-au împușcat singuri între ei (dar profesionist, între ochi, pe sub cască).”
Citește scrisoarea integral, aici: Certitudinea.ro
DACIA ART: https://dacia-art.ro/