Cel puțin trei dintre regii daci au fost considerați de romani drept un pericol pentru stabilitatea sau chiar existența Romei. Primul a fost marele Burebista, cel care stăpânea un teritoriu de câteva ori mai mare decât România de astăzi și care avea o armată comparabilă cu cea a Romei. O confruntare dintre cele două forțe militare ale antichității europene ar fi putut schimba radical istoria Europei. O victorie absolut posibilă a geto-dacilor ar fi putut elimina din istorie viitorul Imperiu Roman. Ca urmare a faptului că atât Cezar, cât și Burebista, au fost asasinați în acelați an, 44 î. Chr., această epică confruntare nu a mai avut loc…
Ultimul mare rege cunoscut al dacilor, Decebal, a fost de asemenea o mare durere de cap pentru romani. După ce a decimat armata lui Fuscus în anul 87 d. Chr., Decebal a reușit să obțină în anul 89 d. Chr., de la Împăratul Domițian, o pace extrem de avantajoasă. Termenii acesteia presupuneau, printre altele, ca romanii să le plătească dacilor subsidii anuale (un fel de taxă de protecție pentru a menține pacea) și să le dea acestora din urmă și meșteri romani pentru ca Decebal să își construiască cetăți și orașe…
De altfel, teribilele războaie care s-au dus câțiva ani mai târziu între Decebal și noul împărat, Traian, puteau să se termine foarte prost pentru romani dacă Decebal ar fi reușit să își ducă la bun sfârșit planul care presupunea să treacă Dunărea cu armata pe timp de iarnă (în timp de Traian era în Dacia) și să invadeze Roma. Din nefericire pentru marele rege dac, Dunărea l-a trădat, gheața a fost prea subțire…
Între cei doi mari regi a mai existat unul care le-a dat fiori romanilor și care s-a amestecat, precum Burebista, în jocurile politice de la Roma. Numele lui era Cotiso și, potrivit lui Constantin C. Giurescu, era “contemporanul lui Octavian August și pare să fi stăpânit în sud-vestul Daciei” (”Istoria Românilor”). Acest rege geto-dac era la apogeul puterii sale în anul 30 î. Chr., adică la 15 ani după moartea lui Burebista…
Iată ce spune despre el Annaeus Florus „Dacii trăiesc nedezlipiţi de munţi. De acolo, sub conducerea regelui Cotiso, obişnuiau să se coboare şi să pustiască ţinuturile vecine, ori de câte ori Dunărea, îngheţată de ger, îşi unea malurile. Augustus a hotărât să îndepărteze această populaţie, de care era foarte greu să te apropii. Astfel, a trimis pe Lentulus şi i-a alungat pe malul de dincolo, dincoace au fost aşezate garnizoane. Astfel, dacii nu au putut fi înfrânţi, ci doar respinşi şi împrăştiaţi.”
Un alt renumit scriitor latin, Horațius, scrie următoarele: “Puțin a lipsit ca Roma, sfâșiată de lupte interne, să fie nimicită de către daci și etiopieni (egipteni, n.n.): aceștia sunt de temut prin flota lor, iar aceia (dacii, n.n.) se pricep mai bine decât toți la aruncarea săgeții.”
Informații deosebit de interesante despre jocurile politice făcute de regele Cotiso, ne sunt oferite și de ziarul Adevărul: <<Regele dac şi-a creat un mare renume odată ce atât Octavian, cât şi Marc Antoniu, protagoniştii ultimului mare război civil al Romei Republicane, şi-au disputat alianţa cu acesta. Ambii pretendenţi la puterea supremă în Roma au încercat să-l atragă de partea lor pe regele dac şi pe războinicii săi. Octavian ar fi fost dispus, spun unii autori latini, să ofere mâna propriei fiice acestui rege barbar, în schimbul ajutorului militar. Mai mult decât atât, ar fi fost dispus să se căsătorească, la rândul său, cu fiica lui Cotiso, realizând o alianţă cu lumea barbară pe care romanii o găseau de neconceput.
Cotiso era al doilea rege dac care se implica în politica internă a Romei, după Burebista. Vestea că dacii s-au aliat cu unul dintre triumviri şi că ar putea invada Roma a stârnit un val de teroare în Italia. ”În timpul luptelor dintre Antoniu şi Octavian, o invazie a dacilor era o teroare constantă asupra Italiei“, se arată în ”Monumentum Ancyranum: The Deeds of Augustus”, editată de Departamentul de Istorie a Universităţii din Pennsylvania.>>
Iată cum, spre deosebire de istoria predată în școlile României, o istorie care minimizează la maxim puterea, rolul, cultura și influența geto-dacilor în antichitate, izvoarele romane, alea scrise chiar de adversarii strămoșilor noștri, vorbesc adeseori cu teamă și respect față de geto-daci.
În final, vă mai ofer un citat edificator despre frica care i-a urmărit pe romani multă vreme:
Lucan, despre pericolul dacic (Epopeea Farsalia): “Zei cerești, țineți departe de mine această nebunie și anume ca, printr-un dezastru care i-ar pune în mișcare pe daci și pe geți, Roma să cadă…”
Daniel Roxin
Ilustrație: Gabriel Tora
Cărți în format electronic despre istoria geto-dacilor: DACIA ART
