
Cu ocazia intrării triumfale în Roma a Împărtului Constantin cel Mare (împărat roman de origine TRACICĂ), oamenii “s-au strâns în jurul draconilor, legaţi cu vârfurile aurite şi ferecate în pietrele strălucitoare ale suliţelor, umflaţi de un vânt mare şi astfel şuierând ca şi stârniţi de mânie, lăsând să fluture în vânt cozile ample”, ne spune Ammianus Marcelinus, în lucrarea “Rerum gestarum”.
Ammianus Marcellinus (născut cca. 332 în Antiohia pe Orontes, Siria – decedat în 395, probabil la Roma) a fost un general roman de origine greacă și ultimul mare istoric latin.
Cum a fost posibil ca în prima parte a secolului al IV-lea d. Chr, romanii, de la soldați până la civili, să se strângă în jurul draconilor (dacici)? Chiar dacă, la prima vedere, pentru cei neinformați pare o informație necredibilă, în realitate lucrurile sunt cât se poate de firești și de logice.
Pe de o parte, draconul dacic intrase deja de mulți ani în dotarea armatei romane, iar unitățile militare formate din geto-daci erau un lucru obișnuit în acea vreme în armatele imperiului.
Pe de altă parte, să nu uităm că împăratul de dinaintea lui Constantin cel Mare a fost împăratul GALERIUS – un împărat de origine geto-dacică care, potrivit autorului antic Lactantius, consilier al lui Constantin cel Mare, a vrut chiar să schimbe titulatura imperiului, din Imperiul Roman în… Imperiul Dacic (o spune clar în lucrarea De mortibus persecutorum).
Mai mult decât atât, împăratul Galerius a reușit o victorie importantă împotriva perșilor bazându-se în special pe trupele militare formate din geto-daci. Ne-o arată foarte clar Arcul de Triumf ridicat de Galerius la Tesalonik, în Grecia, un monument pe care veți descoperi și astăzi fețele și îmbrăcămintea geto-dacilor, alături de draconul dacic, sărbătorind victoria (monumentul este ridicat la 200 de ani după războaiele dintre Decebal și Traian).
Nu în ultimul rând, Arcul Triumfal ridicat de împăratul roman de origine tracică Constantin cel Mare la Roma (în secolul IV d. Chr) are pe el nu mai puțin de 8 statui de nobili daci, în poziții demne, ceea ce ne arată încă o dată importanța pe care o aveau geto-dacii în Imperiului Roman, la acea vreme.
Prin urmare, citatul prezentat la începutul articolului își găsește logica firească, prezentându-ne o realitate inedită, de care fug însă mulți dintre istoricii noștri!
Daniel Roxin
Ilustrație dracon: Gabriel Tora
Comandă tricoul aici: DACIA ART