Cine nu și-ar dori să poată urmări evoluția iei românești din prezent și până în acel moment îndepărtat al istoriei, în care un strămoș inspirat a dat pentru prima dată unui veșmânt de femeie o formă care poate fi considerată modelul originar de unde a pornit totul? Desigur, fără vreo mașină a timpului, acest lucru nu este posibil. Ceea ce ne rămâne este să identificăm în artefactele antice descoperite un astfel de model; iar atunci când facem asta, să nu ne limităm la spațiul României de astăzi…
Și iată că, studiind artefactele descoperite în fostele cetăți ale geto-dacilor de acum peste 2 000 de ani, descoperim cu uimire o piesă metalică cu un basorelief, în care este reprezentată o femeie cu păr lung și cozi împletite, îmbrăcată într-o cămașă care seamănă izbitor cu o ie din zilele noastre.
Privind construcția iei antice, dar și modelele cu care este decorată, este aproape imposibil să nu o legăm de moștenirea noastră culturală, într-atât de asemănătoare este această imagine cu o țărancă româncă îmbrăcată în ia tradițională. Mai mult decât atât, în condițiile în care pe câțiva centimetri pătrați, și aceia din metal, putem descoperi aceste modele decorative, cred că nu exagerăm cu nimic dacă presupunem că o ie reală din acea vreme era cu mult mai bogată în decorațiuni decât ne-o prezintă artefactul, că era viu colorată.
Artefactul geto-dacic la care facem trimitere a fost descoperit pe teritoriul Bulgariei, la Galice (foarte aproape de Dunăre), și este datat ca aparținând perioadei secolelor al II-lea ‒ I î.e.n. Este vorba de o faleră din argint cu un diametru de 18,3 cm, în care este reprezentat în relief un bust de femeie.
Articole de execepție în revista Istorie Inedită. Cele 3 numere sunt disponibile aici: https://dacia-art.ro/index.php/carti/carti-pentru-adulti.html
Acum, desigur, cârcotașii sau ignoranții vor spune că dacă a fost descoperită în Bulgaria, nu are nicio legătură cu spațiul românesc de astăzi sau că, în orice caz, este o apropiere forțată. Așa să fie? Evident că nu!
Izvoarele antice stabilesc clar niște adevăruri pe care nu le poate contesta nimeni:
- În acele vremuri, neamurile tracice (din care făceau parte și geto-dacii) erau cele mai numeroase din Europa. Asta înseamnă că ocupau spații întinse din continentul European.
- Regele Dromihete, care a trăit la intersecția secolelor al IV-lea şi al III-lea î.e.n., stăpânea teritorii consistente și la sudul Dunării, în Bulgaria de astăzi.
- Regele Burebista, care a domnit între anii 82 ‒ 44 î.e.n., stăpânea un teritoriu de câteva ori cât România de astăzi, inclusiv o parte din Peninsula Balcanică (adică și toată Bulgaria de astăzi).
- Pe vremea lui Decebal, la sfârșitul secolului I e.n., izvoarele istorice vorbesc despre neamuri geto-dacice atât la nord, cât și la sud de Dunăre.
Peste toate, este evident că cel mai numeros popor al Europei nu avea cum să dispară în neant. Cu nume diferite, descendenții traco-geto-dacilor din vechime formează astăzi o parte importantă din componenta etnică și culturală a mai multor popoare europene. O spun limba, tradițiile şi întreaga lor moștenire culturală.
Tocmai de aceea, ținând cont de faptul că ‒ dincolo de unele influențe genetice și culturale suferite de-a lungul istoriei ‒ românii de astăzi au și o consistentă moștenire geto-dacică, nu este deloc prea îndrăzneț să spunem că artefactul geto-dacic de la Galice, Bulgaria, ne prezintă cel mai vechi model de ie pe care îl cunoaștem și că poate fi considerat ca făcând parte din patrimoniul cultural al acestui neam!
Daniel Roxin
