
Ca orice criză majoră, și cea prin care trecem acum poate fi prilejul unei revoluții în gândire, prilejul unor transformări semnificative.
Și dacă, pe de o parte, reprezentanții lumii vechi se vor chinui să exploateze criza pentru a-și consolida puterea și controlul, pe de altă parte, vizionarii, cei care văd perspectiva unui nou orizont, a unei lumi mai bune, mai inteligente, mai elevate, mai spirituale, nu stau nici ei cu mâinile în sân. Știu sigur asta!
Dar e posibil să se creeze o lume NOUĂ în care știința se împletește cu spiritualitatea? Se poate schimba paradigma actuală? Eu sunt convins că da! Desigur, procesul nu își poate atinge finalitatea peste noapte. Balastul de mentalități și credințe aparținând lumii vechi atârnă greu pe umerii umanității, iar pentru a se scutura de el e nevoie de angrenarea multor “mușchi”, e nevoie de multă energie.
Lumea în care trăim astăzi, o lume dominată de consumerism, de dictatura prostului gust și a mediocrității, nu ne poate duce decât spre o și mai mare ruină a sufletului. De aceea, trebuie să îi spunem STOP și să clădim un alt fel de societate, un alt fel de lume.
Sigur, nu va fi ușor pentru că profitorii zilelor trecute și ai zilei de azi se vor opune cu îndârjire. Dar ei nu sunt stăpânii timpului! Nu sunt stăpânii vremurilor care vin! Iar vremurile care vin, cred eu, deschid uși speciale către o altă abordare a vieții pe această planetă. Uși care se vor deschide pentru toți cei care nu au renunțat la propriile vise, uși în spatele cărora se va putea descoperi că, în realitate, totul este posibil!
Rămâneți aproape! Viitorul vine cu surprize frumoase! În România…
Daniel Roxin
Cartea este disponibilă aici: DACIA ART