
Dacă în primul episod al serialului tv “Secretele evoluției fătului în cele nouă luni de sarcină” am vorbit despre pregătirea pentru sarcină, astăzi, invitata mea o să vă dezvăluie informații deosebit de interesante despre Fecundație, privită ca fenomen genetic, biochimic și cuantic.
Astfel, doamna Lect. univ. dr. Mihaela Gheorghiu, de la Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila din București, autoare a 10 cărți de specialitate, premiată de Academia Oamenilor de Știință din România, ne va prezenta informații inedite despre fenomenele și procesele care se petrec în corpul femeii, imediat după contactul sexual, drumul spermatozoidului spre ovul și primele zile de după fecundație.
Vom vorbi, de asemenea, despre fertilizarea in vitro și inseminarea artificială, dar și despre anomaliile genetice care pot să apară în această fază de început.
Vizionare cu folos!
Daniel Roxin
DACIA ART: https://dacia-art.ro/index.php/accesorii/bijuterii-din-argint-i-bronz.html