
Subliniez de la început faptul că moartea lui George Floyd este regretabilă și că imbecilul de polițist care i-a stat cu genunchiul pe gât până când l-a sufocat nu are nicio scuză și trebuie să plătească pentru fapta lui. (Ținând cont că Floyd a murit după o oră de la acest eveniment, sunt oricum multe întrebări de pus)
De aici însă și până la a-l transforma pe George Floyd într-un simbol al luptei împotriva rasismului este o cale lungă. De ce? Pentru că, ca să mă exprim plastic, George Floyd nu a fost vreo ușă de biserică și nici vreun luptător pentru libertate sau unul împotriva rasismului. A fost un infractor recidivist, aflat la locul și la momentul nepotrivit.
După cum ne informează Digi24, “americanul a avut de mai multe ori probleme cu legea. Floyd a fost reținut în mai multe rânduri pentru furt și posesie de droguri, însă a ajuns la închisoare în 2007, în urma unui jaf armat.”
Mai mult decât atât, polițiștii care l-au încătușat în ziua morții sale au fost chemați printr-un apel de urgență de o vânzătoare care reclama că George Floyd a cumpărat produse cu bani falși. Și asta nu e totul. Se vorbește că, în urma analizelor făcute după deces i s-au descoperit droguri în sânge. Mai precis, Fentanil, conform B1Tv, care ne mai informează că: “Fentanilul găsit în sângele lui George Floyd este un opiaceu sau analgezic sintetic dezvoltat prima dată în anii ’60. Este de 100 de ori mai puternic decât morfina și de 30 până la 50 de ori mai puternic decât heroina.”
Deci, reiau: un infractor recidivist, obișnuit să se drogheze (dar care, spune presa, în ultimele zile a intrat într-un program de reabilitare și îi ajuta pe tineri să nu ajungă ca el), este omorât în mod tragic de un polițist inconștient (poate și rasist).
După cum cred că ați putut observa, contestatarii lui Trump, care folosesc numele lui George Floyd pentru a-l da jos pe președintele american, uită mereu să vorbească despre profilul real al victimei.
Și dacă ar fi doar asta, ar mai fi cumva. Doar că eu am asistat la numeroase scene de violență și ură animalică pe care afro-americanii le-au manifestat în aceste zile față de albii americani. O scenă m-a stupefiat în mod special. V-o descriu că nu mai găsesc acel clip:
În fața unei clădiri destul de amărâte, 5 tineri afro-americani, neprovocați de nimic, și-au propus să creeze pagube materiale acesteia. În timp ce aruncau lucruri în clădire, din spatele unei uși a apărut o femeie în vârstă – ALBĂ (părea de peste 60 de ani), mai subțirică, care încerca să îi convingă să se oprească. În final, unul dintre ei a luat-o la pumni, precum într-un meci de box, iar un altul a început să o lovească cu o scândură în cap și peste torace, până când a căzut jos. Pur și simplu! Acolo s-a întrerupt imaginea…
Ați văzut această scenă cumplită, cel puțin la fel de groaznică ca cea în care a murit George Floyd, pe canalele de televiziune românești? Nu cred, că nu e corect politic. Credeți că s-a difuzat în SUA, pe canalele progresiste? Fiți convinși că nu! Democrații progresiști neomarxiști nu acceptă că există rasism decât dacă îi pot acuza pe albi. Negrii “doar” își cer drepturile…
Ironia amară din finalul paragrafului de mai sus trebuie privită în contextul în care eu spun cu convingere că ce se petrece acum în SUA este o uriașă mascaradă prin care ideologia de stânga radicală încearcă să își impună agenda, cu orice preț, profitând de situație și confecționând un simbol improvizat lamentabil, dar care prinde la mulți.
Abia în momentul în care voi vedea că presa progresistă americană și românească prezintă rasismul și violența afro-americanilor față de albii americani cu aceeași supărare proletară, o să îi cred că sunt onești. Până atunci, e propagandă!
Și o sentință de final: dacă neomarxismul globalist învinge în SUA, ne așteaptă vremuri grele!
Daniel Roxin
Toate cărțile scrise de Dumitru Constantin Dulcan pot fi comandate aici: DACIA ART


