Guvernul nu vă vrea binele. Iar dacă credeți contrariul, adică dacă credeți că guvernul vă vrea binele, înseamnă că profesorul d-voastră de istorie și-a ratat misiunea. Merg mai departe pentru a afirma fără echivoc, că niciun guvern nu dorește binele poporului.
În persoana micuțului Cîțu sub umbrela marelui Iohannis, guvernul anunță un plan de ajutorare de 40 de miliarde de euro pentru firme sub forma unui împrumut. Încă o capcană. Guvernul îți oferă frânghia pentru a te spânzura. De ce? Pentru că ceea ce ai pierdut din martie 2020 și până acum sunt banii tăi, sunt fondurile tale proprii, propriul capital. Și cu ce vrea guvernul să înlocuiască acest capital, acei bani care ți-au asigurat confortul și siguranța ? Guvernul vrea să-i înlocuiești cu datorii, adică ceva care amplifică riscul. El vrea, așa cum se spune în Statele Unite, să te facă să joci pe sârmă. Adică, să îți joci viața la un pariu. Acest pariu este de a recupera activitatea economică la un nivel mai mare decât cel din anii precedenți. Ei bine, acest lucru este riguros matematic imposibil, deoarece creșterea potențială, așa cum admite și Comisia Europeană și toți komiSSarii ei, a fost redusă. Reflexul potrivit pentru această situație este să refuzați frânghia care vă este întinsă.
De la sfârșitul anilor 70 și începutul anilor 80, trăim în această lume care se ridică la înălțimea numelui său: lumea dereglementării financiare.
Termenul de dereglementare, care spune clar ceea ce el înseamnă; a dereglementa înseamnă a sustrage regulile, a le suprima, a acționa ca și cum regulile nu ar mai exista. Cu alte cuvinte, în ceea ce ne privește, înseamnă a emite mai multe credite și mai multe datorii decât solvabilitatea normală o permite prin împingerea limitelor bonității reale.
Cum depășești limitele, pentru că bonitatea de credit este încă ceea ce este, adică una neschimbată? Limitele solvabilității sunt împinse în multe moduri, de exemplu prin scăderea continuă a ratelor dobânzii. De exemplu, prin umflarea ascunsă a masei monetare, prin socializarea riscului, adică prin asigurarea faptului că cei care își asumă riscurile nu suferă consecințele proastelor alegeri și că alții, terți plătitori, (statul, poporul) plătesc.
Există încă multe alte modalități și se poate scrie o bibliotecă întreagă din cele o mie și una de modalități de a crește masa creditului dincolo de solvabilitatea unui sistem. Toate acestea se bazează pe rea-credință, necinste, înșelăciune și minciuni.
Solvabilitatea, capacitatea sănătoasă de a rambursa o datorie este exogenă. O datorie este solvabilă dacă ceea ce finanțează oferă suficient flux de numerar atât pentru a plăti primele, cât și pentru a rambursa principalul, capitalul împrumutat la scadență. Punct final. Nu ieșim din ea. Orice altceva este o iluzie.
Sistemul, lumea în care trăim s-a scufundat în credite pentru a-și depăși limitele interne, naturale, sănătoase. Sistemul a vrut totul, cum se mai spune, a vrut și untul și banii de pe unt și a mai vrut-o și pe lăptăreasă. Am ales consumul, distribuția de ajutoare sociale și avantajele nelimitate, tunurile iar acum dronele și bazele militare. Toate acestea depășesc posibilitățile actuale și reduc oportunitățile de a investi profitabil în economia productivă.
Investițiile productive se estompează, se confruntă tot mai mult cu concurența din speculațiile financiare. Ca urmare a eroziunii investițiilor productive, câștigurile de productivitate scad, sunt din ce în ce mai mici și mai slabe. Ca urmare a câștigurilor din ce în ce mai firave de productivitate, a speculațiilor financiare, a greutății datoriilor și a îmbătrânirii populațiilor, potențialul de creștere a sistemelor noastre încetinește în mod constant.
Ce facem pentru a compensa această situație ?
Răspuns: Creștem în continuare ponderea datoriilor, muntele de credite insolvabile.
Unde credeți că se va ajunge cu asta ? Încotro ne îndreptăm ?
Răspuns: Într-un zid, ne îndreptăm cu viteză tot mai mare către un zid tot mai solid.
Când va avea loc impactul cu zidul ?
Răspuns: Nimeni nu știe, pentru că depinde doar de un singur lucru, și anume, depinde de cât timp va dura ca oamenii să-și dea seama de întreaga situație falimentară și să înceapă să-și asigure propria protecție. Depinde de cât timp va dura încă încrederea într-o monedă care nu mai valorează mare lucru, și când ei vor cere contravaloarea acesteia în bunuri tangibile.
Ioan Mircea Crăciun (Sursa)
Cărți din colecția DEZVĂLUIRI: https://dacia-art.ro/84-dezvaluiri
