Cum de nu ne dăm seama că suntem pe cale de a distruge ceea ce rămăsese misterios, aventuros, vag, mitic, pentru a-l reduce fie la o informaţie rece, fie la o practică tehnicizată, din moment ce e colectivă. Adeseori, apropo de educaţia sexuală din şcoli sau de sexologie, aud vorbind nişte tămâietori oarecare despre libertatea sexuală pe care au dobândit-o şi declarând cu un aer victorios: „Putem vorbi în sfârşit fără frică şi fără ruşine de lucruri despre care nu puteam vorbi acum douăzeci de ani. Am câştigat. Am reuşit să învingem nişte complexe nefericite. Am devenit mai îndrăzneți, mai inteligenți. O morală absurdă ne înlănţuia. Am distrus-o. Am isprăvit cu falsele pudori… cu complexele. Trebuie ca dragii noştri micuţi să practice sexul, aşa cum practică suptul: în plină lumină.”
Imbecili siniştri, cretini desăvârşiţi ai sexologiei, ai educaţiei sexuale colective, ai sexualităţii generalizate, tot n-aţi înţeles încă ce prejudiciu i s-a adus lui Racine când a început să fie silabisit la şcoală? Încă n-aţi priceput că şcoala, educaţia aşa-zis permanentă dezgustă iremediabil şi în totalitate copilul de ceea ce i se bagă pe gât, că nu raţionalismul scientist infantil al şcolii va fi revoluţionat, chiar dacă se vor face aici experimente, ci sexualitatea va fi banalizată, colectivizată, ridiculizată, va deveni ucigător de plictisitoare, lipsită de mister, de dramă şi de pasiune. „Ei bine, asta şi vrem… o sexualitate fără mister, fără drame… Nu e nevoie să facem atâta caz de nişte simple organe de serviciu!”
Habar n-aveţi că omul are nevoie de mister şi de pasiuni, că, dacă liturghia albă este ţinută în franceză, raţionalizată, socializată, vor fi inventate liturghiile negre, că partea de vis este la fel de importantă pentru om ca şi partea de raţiune, sau mai curând că raţiunea n-ar mai exista dacă n-ar exista şi visul, că dacă nu există închipuirea delirantă, visul şi mitul, raţiunea se transformă în opusul ei, care este matematica combinată sau raţionalistă.
Ceea ce ne pregătiţi, cu sexualitatea voastră, va fi un om dezgustat de sexualitate, care nu va mai şti ce este dragostea şi se va plictisi ceva mai mult. Şi – în numele lui Jupiter! – se ştie ce face omul când se plictiseşte: în cele din urmă se sinucide. Educaţia voatră sexuală din şcoli pregăteşte o generaţie de torţionari suicidali, o generaţie care nu va avea altă soluţie decât sinuciderea colectivă. Dacă le răpiţi pasiunea dragostei (şi a celei sexuale, dar nu numai) le va mai rămâne pasiunea morţii. Nu mai sunt altele. Ipocriţi îngrozitori, care pretindeţi că vindecaţi bărbatul spălându-i cu grijă pliurile întortocheate ale inimii cu apă de Javel ( clor ), şi femeia, spălându-i în acelaşi fel organele pentru a o face sterilă!
Nu vorbesc în numele moralei.
Mă ridic, din contră, împotriva moralei voastre scientiste şi integratoare în societate (căci sexualitatea stângistă joacă exact acelaşi rol şi este ridicol să opui medicii savanţi sexologi care înfăţişează problema obiectiv şi grupusculele care vorbesc despre libertatea sexuală, se pretind sălbatice, dar fac acelaşi lucru), dar refuzul moralei nu se poate produce decât ca urmare a descoperirii unui comportament individual nou şi diferit, care nu rezultă nici din şcolarizare, nici din pedagogie, nici din experimentul colectiv, ci îşi are sursele în experienţele indicibile, în depăşirea neliniştită a tabu-urilor, în conflictul cu presiunea colectivităţii, în penetrarea a ceea ce fusese ascuns până atunci, a misterului.
Fără această uriaşă zonă de umbră în jurul său, omul nu reprezintă mai mult decât o insectă pe un perete alb. Trebuie să înainteze, dar numai şi numai prin propriile-i eforturi, să-şi proiecteze propria lumină, iar dacă îl aşezaţi pe un perete albit dinainte, neted,fără probleme, el nu mai are nimic de făcut, nici de trăit. Cu micile voastre bune intenţii, voi ne pregătiţi cel mai frumos infern climatizat, cea mai frumoasă generaţie de oameni conformişti şi dezinteresaţi de viaţă. Găsim aici jocul specific al utopiei: orice utopie se înfăţişează ca o expresie a libertăţii, când reprezintă de fapt cazarma cea mai perfecţionată, se înfăţişează ca o garanţie de fericire când nu reprezintă decât o şcoală didacticistă care are toate defectele şcolii celei mai plictisitoare.
Este dirijistă, autoritară, centralizatoare, planificatoare. Este comunistă. Dar despre ce fel de comunism e vorba aici? În orice caz, un comunism contrar celui al lui Marx. Are loc redistribuirea egalitaristă a avuţiilor puse în comun. Desigur, proprietatea privată este abolită. Dar cu ce preţ? Iar asta ar trebui să ne pună pe gânduri: odată cu ea e abolit totul. Orice iniţiativă, orice invenţie, orice specificaţie, orice speranţă de a schimba ceva.
Jacques Ellul – Trădarea Occidentului – Editura Sens – fragment
Cartea poate fi comandată aici: DACIA ART
