În viața, activitatea și opera poetului Mihai Eminescu, Ardealul a constituit o prezență importantă de-a lungul anilor, legăturile lui cu acest străbun ținut românesc fiind multiple, complexe și de durată.
Pornind chiar de la problema originii strămoşilor lui Mihai Eminescu (născut la Botoșani, la 15 ianuarie 1850), trebuie evidențiată teoria obârșiei lor transilvane. Cercetătorul Dimitrie Vatamaniuc[i] lansase ipoteza originilor transilvănene ale Eminovicilor, afirmând că strămoşii lor ar fi descins în Țara de Sus după 1778. După unii eminescologi, Blajul ar fi ţinutul de baştină, după alţii Răşinarii sau chiar Banatul. În lămurirea acestei probleme, ar trebui să se ia în considerare existența unor familii de pe lângă Blaj şi Făgăraş, în special, ce poartă numele de Eminovici (Iminovici), ori în Banat, aspecte care nu pot fi întâmplătoare, ele complicând, în același timp, lămurirea definitivă a problemei.
Depășind dimensiunea spațial-teritorială a originilor familiei poetului, scriitorul Augustin Buzura enunță o interesantă idee prin abordarea unei perspective cultural-spirituale: Eminescu este ardelean în măsura în care este preocupat de istorie, de cercetarea trecutului; este ardelean prin spiritul de ordine, prin preocuparea pentru cunoaşterea altor culturi, iar cultura de expresie germană dominantă în Transilvania a fost esențială pentru formarea lui.
Privind istoricește, interesul lui Eminescu pentru Transilvania și un prim contact cu acest ținut, potrivit eminescologului D. Vatamaniuc, l-a avut adolescentul, în mod indirect, prin intermediul profesorului său, Aron Pumnul, o personalitate de primă mărime în epocă.
Născut în 1818, în familia unor iobagi români din satul Cuciulata (Braşov), A. Pumnul a a studiat la Blaj şi Cluj, asimilând o serioasă cultură. În timpul revoluţiei paşoptiste din Transilvania s-a remarcat ca unul dintre organizatori și, urmărit de autorităţile maghiare, Aron Pumnul pleacă în Muntenia, unde participă la revoluţie, fiind chiar numit de Nicolae Bălcescu în funcţia de comisar cu propaganda. De aici, A. Pumnul s-a refugiat la Cernăuţi, în Bucovina, purtând în suflet idealurile iluministe ale Şcolii Ardelene şi dorul de libertate al românilor ardeleni.
După decesul (1866) dascălului său preferat, Mihai Eminescu părăsește şcoala şi porneşte de la Cernăuţi pe „drumul cel mare împărătesc” spre capitala românismului – Blajul, cu gândul de a-şi da examenele restante pentru a absolvi clasa III-a.
Perioada peregrinărilor adolescentine prin țară (1864-1869) este determinantă în procesul de lărgire a universului său de cunoaștere și de formare a viziunii lui despre țară și popor.
Între 14 și 17 ani, viitorul poet va colinda cu trupele teatrale ale lui Fanny Tardini Vlădicescu și Mihail Pascaly ori pentru a-și continua studiile în centre ardelene de renume și va cunoaște, astfel, direct, în multiple peregrinări, realităţile ţării – locuri şi oameni, tradiţii şi obiceiuri, creaţii folclorice din Moldova, Bucovina, Maramureş, Ardeal, Banat, Muntenia –, care îi conferă acestuia imaginea bogăţiei, complexităţii și vechimii, dar, mai ales, a unităţii de limbă, cultură şi civilizaţie a poporului nostru. Văzând „risipirea” românilor în țări diferite din punct de vedere politico-administrativ, înțelege încă din adolescență că această situație nefirească trebuie modificată.
În peregrinările sale prin Ardeal a poposit la Braşov, Sibiu, Răşinari, Blaj, Alba Iulia.
Biografii lui Eminescu au cercetat această perioadă din viaţa poetului, analizând, în special, scopul călătoriei lui Mihai Eminescu spre Blaj şi urmările acestei călătorii.
Profesor Gheorghe Bucur
Citește continuarea aici: comunitateahyperboreea.com
Cartea este diponibilă aici: DACIA ART
