
Dan Oltean istoric: Neamul massageților reprezintă ramura estică a geților. În izvoarele scrise din China ei apar cu numele de “geții cei mari”. De-a lungul istoriei “geții cei mari” nu au fost învinși de niciun imperiu din vecinătate, deși au locuit lângă sciți, perși, hittiți, asirieni, huni, chinezi și alții.
Massageții au locuit în partea estică a Europei, așa cum a înțeles Herodot geografia antică a acestui continent, adică în jurul Mării Caspice (în vest) și până la granița cu China (în est). Această zonă este cunoscută astăzi sub numele de Asia Centrală și cuprinde următoarele țări, desprinde din fostul U.R.S.S.: Kazakhstan, Uzbekistan, Turkmenistan, Tajikistan și Kyrgystan.
Centrul locuirii massagete a fost între fluviile Amu Darya și Syr Darya, care izvorăsc din Munții Pamir și se varsă în lacul/marea Aral.
În filmul de mai jo prezentăm 8 argumente pentru a demonstra că massageții au făcut parte din marea familie a geților și a tracilor (cei mai numeroși din lume după inzi – așa cum precizează Herodot) și că nu au fost sciți, așa cum îi prezintă interesat și eronat unii autori:
1) modul de luptă al massageților era diferit de cel al sciților, asemănându-se cu cel al geților.
2) massageții nu au folosit niciodată fierul pentru arme sau obiecte, ci au întrebuințat doar obiecte de bronz și de aur, trăind așadar doar în “epoca de aur”.
3) ca și geții, au fost monogami, fiecare bărbat având o singură soție, fiind diferiți de sciți care erau poligami.
4) nu au băut niciodată vin și nu i s-au închinat zeului vinului, în schimb erau mari băutori de lapte.
5) ca oameni ce trăiau în “epoca de aur” i s-au închinat cu preponderență doar Zeului Soarelui.
6) au avut sanctuare circulare din piatră, ca și dacii, sciții nevând niciun fel de sanctuare.
7) ca înfățișare au fost descriși ca fiind înalți, frumoși și cu părul blond, deosebindu-se astfel de toate populațiile asiatice, mongoloide, turcice ori iraniene ce au trăit de-a lungul secolelor în Asia Centrală.
8) Regina massageților Tomiris, cea care l-a învins și ucis pe Cirus cel Mare, are un nume similar cu cel al poetului trac Tamiris, descris de Homer, în Iliada, cu două secole mai devreme. Prin urmare, regina-amazoană Tomiris era de origine tracică și getică.
În episodul nr. 2 vom înfățișa istoria massageților în corelație cu cea a geților, iar în episodul nr. 3 vom vorbi despre massageți-alani stabiliți în zona Iașiului.
Vizionează primul episod mai jos…
Dan Oltean, autorul cărților Religia Dacilor, Regii Dacilor și Davele Dacilor, disponibile aici: DACIA ART
DACIA ART: https://dacia-art.ro/