Cum bine vă dați seama, problemele care ne urmăresc depășesc frontierele tării noastre, de unde interesul de a analiza situația generală, internațională care, în contextul schimburilor comerciale și de tot felul, o determină pe cea a națiunilor. Desigur sunt multe probleme la nivel intern dar, vă asigur, și mai multe probleme sistemice, generale.
Odată cu intervenția rusească din Siria și mai înainte de aceasta, anexarea Crimeii a validat sfârșitul procesului mondializării.
China, țară asiatică înconjurată de un zid, bine organizată și baricadată în interiorul frontierelor proprii, ca urmare a războiului comercial, al taxelor vamale început de președintele Trump, pare obligată să se orienteze tot mai mult spre piețele asiatice limitrofe și dezvoltarea lor, împiedicând prin politica prețurilor mici accesul produselor americane și europene pe aceste piețe noi.
Rusia, Turcia și Iranul par a se alinia Chinei, nu doar pe tărâm comercial, ci și militar, asistăm la formarea a două tabere.
Expansiunea comercială și teritorială a Occidentului și politica sa de jaf pare a fi luat sfârșit din imposibilitatea cuceriri soft de teritorii noi. ( vezi și Ucraina) Ori Sistemul, această mașinărie de exploatare a resurselor, naturale și umane, are o nevoie permanentă de expansiune, teritorii și populații noi pentru a se reproduce, pentru a-și prelungi existența și a se menține în viață.
Dacă în ceea ce privește limitarea posibilităților de cucerire soft de noi teritorii lucrurile par evidente, tot cam așa stă treaba și cu posibilitățile de exploatare a oamenilor. Carburantul sistemului sunt banii, a căror natură a fost modificată și, încet încet, transformată pe nesimțite din bun public în credit acordat de bănci private. Vom reveni asupra acestei chestiuni foarte importante.
Pe scurt, instrumentul de exploatare principal al popoarelor este creditul. Ori și aici Sistemul a ajuns la o limită. Nu poți obliga să bea apă un măgar căruia nu-i este sete. Nu poți acorda credit decât celor care-l acceptă și în limita solvabilității lor. Ori și aici s-a ajuns la o limită. De unde nevoia, repet, nevoia sistemică de a îndatora statele.
Sistemul nu a mai putut să se reproducă în același mod ca înainte, din moment ce și-a epuizat posibilitățile de îndatorare normală din marele ciclu de credit și mijloacele sale de creștere a ratei de exploatare a angajaților. Nu este suficient profit în fața unui capital prea mare, în special fictiv, reprezentat de masa creditelor acordate și care-și cere cu insistență plata ratelor și a dobânzilor. Ordinea socială este în pericol.
Sistemul și-a epuizat marjele care i-au fost date de neoliberalismul anilor 60-70-80, completat de financiarizarea economiei, apoi de o mondializare fără concurență veritabilă.
Pentru a continua, este obligat să forțeze, să se scufunde în iliberalismul autoritar și în sărăcirea maselor, trebuie să se îndepărteze de democrație, să arate poporului “capcana” Republicii (Republica este Res Publica, lucru public confiscat de elite și plutocrați) și să se pregătească de totalitarism și/sau de război.
Procedând astfel, sistemul produce populismul, vrând nevrând. Și cine mai știe ce altceva…
Un articol de Ioan Mircea Crăciun (Sursa)
Descoperă cel mai bine vândut roman românesc din toate timpurile (peste 10 milioane de exemplare vândute), tradus în 40 de limbi: “ORA 25”. Aici: https://dacia-art.ro/84-dezvaluiri
