Manipulatorii de profesie au aruncat în spațiul public șopârlița potrivit căreia preocuparea românilor pentru geto-daci își are orginea în perioada comunistă, când propaganda lui Ceaușescu a încercat, cu tot felul de exagerări, să îl transforme pe „Cel mai iubit fiu al poporului” în urmașul lui Burebista și Decebal, care nici ei nu au fost mare brânză în istorie!
În concluzie (concluzia perversă a manipulatorilor), trebuie să îi trimitem înapoi în primitivism pe geto-daci, la coada istoriei, pentru că tot ce s-a spus bun despre ei ar fi rodul acestei propagande protocroniste din perioada comunistă.
Iată, deci, că loazele sistemului încearcă și cu acest tip de manipulare să îi îndepărteze pe românii mai puțin cunoscători de adevărul propriei istorii…
Că realitatea este cu totul alta, o spun dovezile pe care le avem și care ne arată că mari personalități ale secolului XIX au fost preocupate foarte serios de istoria geto-dacilor, subliniind încă de atunci valoarea culturii strămoșilor noștri reali.
DACIA ART: https://dacia-art.ro/
Printre acestea, Mihail Kogălniceanu – întemeietorul revistei Dacia Literară, artizan al unirii Principatelor Române de la 1859 – ne spune câteva lucruri semnificative despre Decebal și daci…
Extras din cartea Pentru cine este nocivă originea traco-dacă a limbii române? (carte disponibilă de aici: https://dacia-art.ro/index.php/carti/carti-pentru-adulti.html), autoare – Iulia Brânză Mihăileanu: <<La 24 noiembrie 1843, Mihail Kogălniceanu rostește în fața tinerimii române adunate la Academia din Iași al său Cuvânt introductiv la cursul de istorie națională. Conştient de importanţa dacilor în istoria noastră, Kogălniceanu face din ei ideea-cheie a discursului său. Menționează că al lor „pământ l-am moştenit noi” și evocă chipul lui Decebal, subliniind latura civilizatoare a activităţii sale, dimensiunea universală a personalităţii, spiritul de demnitate şi independenţă: „O sută de ani după Hristos, întâlnim pe Decebal, cel mai însemnat Rigă barbar care a fost vreodată, mai măreţ, mai vrednic de a fi pe tronul Romei, decât mişeii urmaşi ai lui August. În adevăr, acest Decebal merită atât de puţin numele de barbar cât şi orice alt barbar mare, care doreşte a-şi cultiva ţara […]. Un erou mai mare se porneşte asupra lui; Decebal trebuie să se plece, patria i se supune şi nevroind a o vedea roabă el, care o ţinuse slobodă şi mândră, care lua bir de la demnitarii lumii, îşi dă singur moartea şi scapă de a figura în triumful lui Traian”. >>(Mihail Kogălniceanu, Cuvânt introductiv la cursul de Istorie Naţională, Bucureşti, Ed. Socec, 1909, p. 18.)
Daniel Roxin
