Ei, neică Tudore, a venit și vremea să ți se confirme profețiile și să ți se împlinească misiunea. A durat cam mult, ce-i drept, 10 ani de exorcizare continuă, cu spectacolul „Degeaba”, dar uite că n-a fost degeaba!
Te-a ajuns și pe dumneata profeția din „Cățelandrii” care, iată, dau semne că vor să te muște: „Nu m-am temut de lupii maturi / Le tai un cal bătrân şi-i saturi, / Da’ ce ne facem cu căţeii / Care în numele ideii / De revoluţie – se-ngraşă? / Şi-abia despachetaţi din faşă / Încep să-și scoată colţii tineri / Şi-o mușcă şi pe Maica Vineri, / Dacă la ora programată / N-au porţia asigurată”.
Iar când zic de împlinirea unei misiuni mă refer strict la ceea ce ți s-a întâmplat recent cu corul cameral pe trei voci, Tismăneanu-Funeriu-Andrei Caramitru, care – în sfârșit! – au dat în fiert, reacționând ca niște îndrăciți la Molitvele Sfântului Vasile.
A fost, de fapt, reacția naturală a neostalinismului căruia unii îi spun globalism și ai cărui exponenți de circumstanță sunt cei trei amintiți (am putea să-i adăugăm și pe Theodor Baconski și Lucian Mândruță, ca să nu facem discriminări). Citez, pentru culoare și rezonanță, cuvintele lui Daniel Funeriu, relevante prin hilaritatea lor:
„Băi Tudor Gheorghe, ia fii atent aici: nu-ți e rușine la senectute să spui că e tot una să iei, când ai chef, avionul spre Paris, cu statul la coadă 4 zile pentru 25 de l de benzină? Băi nenicule! E tot una să vezi banane doar în filme americane sau să cumperi la orice oră din zi sau noapte la colț de stradă? Johnny Mandolină, e același lucru să stai iarna la 10°C sau să te lăfăi în Bali?
Nu ți-e rușine ca de la înălțimea talentului cu care te-a înzestrat Dumnezeu să bagi minciuna că „a fost degeaba” în mintea oamenior care au făcut, prin sudoarea frunții lor, țara asta să stea la masă cu Germania, Franța și Spania în loc să facă plecăciuni dictatorilor din Congo și Coreea de Nord?
Mizerabile rapsod: dacă nu era omorât ca un vierme idolul tău, Ceaușescu, eu și mii de ROMÂNI ca mine, care au luat calea pribegiei de tineri, ar fi murit fără să-și revadă frații și părinții, și tu spui că degeaba au trecut 30 de ani? Cine ești tu, mă, să-ți permiți să dai sentințe despre ce au realizat, în 30 de ani, românii? Da, pentru tine degeaba!
Nu ai înțeles că lumea evoluează și respiră fericire, nu plenare PCR! N-o mai lungesc că e degeaba cu tine, și îți spun atât: să-ți fie rușine, canalie talentată! Să-ți fie rușine nici măcar pentru că ți-ai bătut joc de eforturile a 20 de milioane de oameni!
Ci pentru că, la bătrânețe, ți-ai bătut joc de ce-ai făcut o viață întreagă, ți-ai bătut joc de talentul unic pe care l-ai primit de la Natură, ți-ai bătut joc de o țară și oamenii ei, pe care nu cred că ai să-i înțelegi vreodată! Pune-te, mă, în genunchi în fața copiilor acestei țări și cere-le iertare!”.
Obrăznicia grotească a unei asemenea „filipice” nu e scuzabilă decât prin aceea că vine din partea unui chihuahua care face pe dobermanul. Oricum, au avut grijă alții să-l taxeze cum se cuvine. Și pe el, și pe ceilalți doi.
Iar aici aș face o remarcă pe care n-aș fi îndrăznit s-o fac până acum: este pentru prima dată când, atât în mediul real, cât și în cel virtual, se ridică un cor masiv de voci în apărarea unui artist. E adevărat, un artist care a devenit un simbol. Și avem confirmarea simbolului prin această reacție masivă și promptă a mass-media.
Toți cei care vin la spectacolele lui Tudor Gheorghe ies din sală mai români decât au intrat. Mai răvășiți, mai indignați – chiar pe ei înșiși, poate – că acceptă realitatea umilitoare a unei Românii aflate în derivă și disoluție.
Iar presa, de data asta, a reacționat moral și corect. Ziariști importanți, trecând peste orientarea lor politică sau jocurile de interese ale trusturilor din care fac parte, au sărit în apărarea „patrimoniului indiviz” care se numește Tudor Gheorghe.
Pur și simplu s-au simțit personal jigniți. Îi salut frățește pe toți pentru această onorabilă solidaritate.
Cât despre ceilalți amintiți la început, și alții asemenea lor, ei și-au asigurat locul de veci într-o antologie a rușinii naționale. Îi înțeleg, ei sunt posedați de spiritul neostalinist al globalismului și sunt sinceri în nemernicia lor.
Singurul tratament recomandabil ar fi (după cum, iată, s-a dovedit) o nouă exorcizare prin spectacolul „Degeaba 30”, pe care îndrăznesc să-l numesc „Molitvele lui Tudor Gheorghe”. Sau măcar prin piesa „Rai în Bărăgan”, care le-a provocat celor amintiți spasmodicele reacții de posedați…
Neică Tudore, n-a fost DEGEABA! Nici spectacolul ăsta, nici anii de pușcărie politică ai lui Ilie Tudor, tatăl dumitale, care i-a cărat în spate pe Petre Țuțea și pe părintele Dumitru Stăniloaie! Lumea a început să reacționeze în apărarea unui artist și ăsta ar putea fi începutul ridicării lui Gheorghe și Ion.
Un text de Miron Manega
Test preluat din Certitudinea.ro
DACIA ART: https://dacia-art.ro/
