Teoria romanizării, una dintre cele mai toxice perspective asupra istoriei noastre, a fost contestată, în timp, de mari personalități ale istoriei noastre.
În cartea ”Adevărata obârşie a poporului român”, semnată de Valeriu D. Popovici- Ursu (editura Gedo, Cluj, 2012), în capitolul 9, care se intitulează ”Reacţii ale scriitorilor români privitor la teza românizării Daciei”, sunt prezentate o serie de citate semnificative care ne arată perspectiva pe care o aveau mai multe personalități românești remarcabile asupra presupusei romanizări. Iată câteva dintre acestea, inclusiv unul care îi aparține lui Nicolae Iorga:
Stolnicul Constantin Cantacuzino , în Istoria Ţării Româneşti (1660) afirma: ”Iar dachii prea veche a lor limbă osebită având, cum o lăsară şi o lepădară aşa de tot şi luară a romanilor, aceasta nici că se poate socoti, nici crede.”
Dimitrie Cantemir, domnul Moldovei, referindu’se la ”cuvintele neaoşe venite din substrat”, susţinea convins, la 1710, că ele provin „Din limba noastră cea dăcească”, el considerând că ”limba moldovenească ar fi o continuare firească a limbii geto-dacilor autohtoni”.
Petru Maior, unul dintre cei patru protagonişti ai Şcolii Ardelene scria în Istoria pentru începutul românilor în Dacia (1812),: ”Aceia iaste adeverit, precum văzum de asupra că nu limba lătinească cea proastă s-au făcut din limba lătinească cea corectă, totuşi de vom vrea a grăi oblu, limba românească e mama limbii ceii lătineşti.”
Istoricul şi arheologul Vasile Pârvan spunea în 1925: ”Nimeni nu a putut demonstra convingător acest proces de romanizare atât de rapidă.”
Iar în final, citatul promis în titlul articolului – Nicolae Iorga: ”Nu mai credem în românizările minunate prin legionari de 60 de ani, căsătoriţi cu femei barbare, care, cu tenacitatea conservativă a femeilor, mai curând i-ar fi putut deznaţionaliza ele pe ocupanţi.”
Daniel Roxin
Cartea este disponibilă aici: DACIA ART
