
Am anticipat de două săptămâni că autoritățile românești se vor strădui să facă cât mai multe teste, pentru a obține un număr cât mai mare de infectați. Tot ce s-a întâmplat de atunci, mi-a dat dreptate. În prima fază au menținut pe la 15.000-18.000 numărul de teste zilnice, apoi s-au străduit să depășească 20.000, iar astăzi au ajuns la 34.000 de teste și au obținut 1.284 de cazuri noi.
Care este adevărata miză a acestui efort de creștere a numărului de teste? Sigur, ei vor spune că grija pentru sănătatea publică. Dacă chiar ar fi fost așa, atunci Guvernul Orban și autoritățile medicale ar fi dovedit-o prin grija pentru restul bolnavilor din România care nu au mai avut acces în spitale, mulți dintre ei agravându-și bolile sau murind degeaba.
Ce cred eu? Eu spun că sunt două mize la mijloc:
1. Introducerea Dictaturii Medicale (vezi și Legea Vaccinării Obligatorii) care nu poate fi acceptată de populație decât pe un fond de panică. Această miză este una care satisface în primul rând Big Pharma și planurile Noii Ordini Mondiale, pe care le servesc și politicienii români, din toate partidele.
2. Amânarea alegerilor locale și parlamentare din toamnă. Puterii actuale îi este teamă că va pierde, ca urmare a erodării imaginii din ultima perioadă, și speră să se salveze o vreme menținând țara în Stare de Alertă sau Stare de Urgență, asftel încât alegerile să se amâne pentru anul viitor, în primăvară sau toamnă. Nu uitați că mai TOATE partidele parlamentare au trădat de câte ori au putut interesele României!
Vouă vi se pare totul în regulă?
Daniel Roxin
DACIA ART: https://dacia-art.ro/