
Ni se pare normal ca o pisică să vadă impecabil noaptea, un licurici să emită lumină, un țipar să își electrocuteze prada de la câțiva metri distanță, iar o caracatiță să își schimbe brusc culoarea pielii.
În schimb, dacă eu aș emite lumină prin ochiul drept, dacă aș putea electrocuta de la distanță alți oameni, dacă aș vedea foarte bine în cea mai adâncă beznă și mi-aș schimba culoarea pielii în verde, într-o secundă, mulți ar spune că sunt un Paranormal, un Cyborg sau poate chiar… Diavolul.
Ceea ce ne obligă să încercăm să redefinim cuvântul paranormal și să discutăm despre certitudinea că Paranormalul de astăzi va fi Normalul de mâine, în condițiile în care știința evoluează foarte mult și permite înțelegerea unor fenomene care sunt astăzi la granițele cunoașterii.
Mai jos vă invit să urmăriți o emisiune nouă pe care am realizat-o împreună cu psihologul și medicul Adrian Cranta, un om care a practicat tehnici avansate alături de maeștri orientali, la ei acasă.
Vizionare cu folos!
Daniel Roxin
Comandă cartea aici: https://dacia-art.ro/73-car-i-de-tiin-a-i-spiritualitate