Mădălina Corina Diaconu: Poziția față de Tezaurul României a guvernelor de la Kremlin a rămas aceeași și după căderea cortinei roșii! Multiplele neo-negocieri din ultimii ani nu au reușit să ajungă la o înțelegere și acest lucru are la bază, poate, unul dintre cele mai rușinoase tratate dintre România și Rusia semnat în anul 2003 când ….. cele două țări nu au menționat Tezaurul cu pricina! î
Președintele României la acea dată, Ion Iliescu și președintele Rusiei, Vladimir Putin au decis să creeze un comitet care să examineze această problemă între cele două țări, însă nu au existat și nici nu există progrese de nici un fel.
În 2012 publicația rusească Sputnik News dedica pagini întregi problemei Tezaurului României în Rusia, anunțând cu nonșalanță că Moscova își exprimă regretul în legătură cu încercările României de a ridica în Consiliul Europei problema restituirii a 93 de tone de aur trimise în Rusia în timpul primului război mondial și a cerut Bucureștiului să nu “amestece trecutul cu prezentul”. Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe al Rusiei la momentul respectiv, Alexandru Lukashevich a spus: “Parlamentarii români au încercat de mai multe ori să internaționalizeze această problemă, care și-a pierdut de multă vreme urgența”.
Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE) a pus în discuție la acel moment o revizuire majoră a monitorizării sale asupra Rusiei. Un amendament a fost adăugat la documentul care conține solicitările pentru “întoarcerea Tezaurului României trimis temporar la Moscova pe perioada primului război mondial”. O listă completă a Tezaurului a fost prezentată înca din 2004 de România în Rusia.
“Regretăm că un astfel de organ autoritar, precum Consiliul Europei, acționează ca o platformă pentru astfel de idei și scopuri”, spunea Alexandru Lukashevich în discursul său. Pentru autoritățile de la Kremlion se pare că subiectul aurului românesc nu a fost și continuă să nu fie o chestiune de dialog politic între Moscova și București. “Considerăm că încercările de a scăpa trecutul în condițiile actuale sunt contraproductive și favorizează emoțiile nedorite, îndepărtând atenția de la rezolvarea problemelor contemporane ale cooperării bilaterale”, a continuat în alocuțiunea sa purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe al Rusiei în 2012, Alexandru Lukashevich.
În 2013 întreaga presă din România reda cu uimire fragmente din articolul și atitudinea unui jurnalist rus față de dureroasa problemă a Tezaurului Românesc, material publicat în acel an în rețeaua I-Bussines.ru (Rețeaua Națională a Oamenilor de Afaceri din Rusia).
După ce face o analiză completă a probemei Tezaurului României din Rusia, neuitând să explice și contextul istoric, jurnalistul Serghei Mihailovici Golubitki precizează:
“Am înapoiat picturi, desene, manuscrise, hrisoave, arhive, monede de aur, medalioane, icoane, odoare bisericești, am înapoiat până și rămășițele pământești ale eminentului gânditor Dimitrie Cantemir. Am uitat însă un mizilic, colea: să restituim 93,4 tone de aur. Acest mizilic nu a făcut obiectul sentimentelor bolșevicilor de solidaritate de clasă cu poporul român. După cum nu a făcut nici obiectul obligațiunilor de restituire a ceea ce nu-ți apartine. România nu a încetat niciodată să revendice restituirea de către Rusia a ceea ce fusese transmis, pe cuvânt de onoare, spre păstrare în anii Primului Război Mondial. Din toate declarațiile publicate în presa sovietică reiese clar și univoc faptul ca Uniunea Sovietică a recunoscut întotdeauna dreptul de proprietate al României asupra Tezaurului său. Și atunci, care-i problema?! De unde apar astăzi aceste cinice și monstruoase fraze ale oficialilor ruși privind chestiuni de interes pur istoric?! AU FURAT CEEA CE NU NE APARȚINE! Și ne-au făcut pe toți ostatici ai acestei meschinării! Pe toți cetățenii Rusiei! De ce eu, de ce anume eu, trebuie să trăiesc cu sentimentul că sunt cetățean al unei țări care săvârșește pe față și cinic cea mai oribilă crimă damnată de codul moralei creștine: înșelarea celor care ți-au dat încredere? La Dante Alighieri, cei care au înșelat încrederea sunt supuși la cele mai îngrozitoare cazne în cea de-a noua – ultimă – treaptă a Iadului. Și aici nu mai este vorba despre cântecelele și țopăiturile celor de la Pussy Riot în biserică, aici este vorba despre un lucru cu mult mai îngrozitor. Din păcate însă, nimănui nu-i pasă de ‘aurul românesc’. Da, aceasta este o crimă strigătoare la cer împotriva puterii. De când tezaurul furat altui neam, propriului nostru aliat, care ne-a încredințat toată averea sa, e așa, un fleac , ‘o chestiune istorică’ ?….”.
Prezentul nu vine decât să subilinieze cele notate mai sus! Și de data aceasta informațiile le primim din partea unui român-american. Descendent al unei familii boierești, fiul istoricul Radu Florescu, John Florescu este azi președintele filialei din România a firmei de PR şi consultanţă Centrade. Este totodată și fondator al Chainsaw Europe. Timp de 17 ani a fost Preşedintele „David Paradine Television Inc.” din SUA. A produs peste 150 de ore de emisiuni de televiziune pentru reţele americane CBS, HBO, BBC, The History Channel, Discovery-Times, PBS, Disney. A avut privilegiul ca in emisiunile sale sa intervieveze şase preşedinţi ai Statelor Unite.
În 2018 John Florescu a produs și lansat filmul ”Maria, inima României”, un documentar realizat cu dorința de a aduce ceva nou pe marile ecrane, nou din punct de vedere al informațiilor mai puțin mediatizate. Pentru acest lucru John Florescu a fost nevoit să caute în arhive și biblioteci mai greu accesibile.
“Pentru fiecare documentar pe care îl produc îmi caut sursele în locuri total diferite și sunt foarte atent la acuratețea istorică a datelor mele” spune John Florescu.
“În cazul de față am cautat în 14-15 arhive în jurul lumii, am lucrat cu o serie de istorici care ne-au ghidat și ne-au sfătuit, așa că am fost mereu atenți și ne-am asigurat că toate informațiile sunt corecte și toate aspectele sunt acoperite, ca în cazul problemei cu Ungaria unde l-am intervievat pe fostul ministrul de externe al Ungariei pentru că am vrut să înțeleg ce simt ungurii în legatură cu Transilvania. Apoi în privința problemei cu Tezaurul României de la ruși care a fost trimis de la Iași la Kremlin …. m-am dus la Kremlin să aflu ce s-a întâmplat. M-am întâlnit cu oficiali ai Rusiei pentru a discuta și a afla perspectiva lor asupra acestui subiect și pentru a-mi răspunde la întrebarea dacă vor înapoia sau nu acest aur și dacă nu, de ce. Răspunsul lor a fost clar: probabil că nu, pentru că România a primit 800 000 de soldați ruși în primul război mondial și acel lucru a costat bani. Nu erau bucuroși nici cu faptul ca România a invadat Basarabia, nici cu faptul că spre sfârșitul primului război mondial România a semnat în secret acel tratat de pace, nu erau fericiți nici cu faptul că România nu a ajutat Rusia în Budapesta în 1956. Așadar este un fel de mamă care ia jucăria copiilor și o păstrează până aceștia devin cuminți! Ei bine, nici o țară nu se comportă perfect, așa că ei vor păstra banii/tezaurul, aceasta este ideea.” (interviu realizat în decembrie 2018)
_______________________________________
Tezaurul român este tezaurul care a fost trimis în Rusia în timpul primului război mondial și care nu a mai fost niciodată returnat în întregime. El includea tezaurul Băncii Naționale a României, valori aparținând unor diverse bănci românești private, societăți comerciale, persoane particulare, colecții de artă, bijuterii, arhive, etc. Toate acestea au fost transportate din România spre Rusia țaristă în timpul primului război mondial, cu scopul de a fi adăpostite de armatele Puterilor Centrale, care ocupaseră o parte însemnată a României și amenințau să ocupe întreg teritoriul național. După Marea Revoluție din Octombrie și preluarea puterii de către comuniști, sub conducerea lui Lenin, proaspăt instalata putere sovietică a sechestrat tezaurul și a refuzat restituirea acestuia. Acesta a fost parțial restituit, în trei tranșe separate, în anii 1935, 1956 și 2008, ca un semn de bunăvoință al sovieticilor și ulterior al rușilor. Dar cea mai mare parte din tezaur a rămas nerestituit, fapt pentru care el rămâne un subiect sensibil în relațiile diplomatice dintre România și Rusia. (Wikipedia)
_________________________________
Serghei Mihailovici Golubitki este un scriitor, filolog, jurnalist si specialist in internet-trading de la Moscova. S-a nascut la 11 iulie 1962. A absolvit magna cum laude facultatea de litere a Universitatii de Stat din Moscova in 1984, iar in 1989 si-a sustinut teza de doctorat cu tema “Mitologia sociala si nomenologia filosofica in lirica romanesca contemporana”, la aceeasi universitate. Cuunoaște limbile rusa, engleza, franceza, germana, portugheza si romana. In 2004 a publicat o carte in doua volume cu titlul “Care este numele dumnezeului vostru? Marile afaceri oneroase ale secolului XX”, in care descrie peste douazeci de afaceri oneroase din Statele Unite ale Americii, incepand cu scandalul panamez si terminand cu cazul Enron. Este autor al cursului multimedia “TeachPro Internet Trading”, care, potrivit revistei de bursa “Technical Analysis Of Stocks And Commodities”, nu are analogie pe piata americana. In clasamentul celor “100 de creatori din spatiul postsovietic”, stabilit de “Global Intellect Monitoring” in anul 2009, a fost plasat pe locul 30, “pentru gandirea creatoare asupra realitatilor in transformare dinamica”. (traducere din I-Bussines.ru – Reteaua Nationala a Oamenilor de Afaceri din Rusia)
Mădălina Corina Diaconu
DACIA ART: https://dacia-art.ro/index.php/carti/carti-pentru-adulti.html
