
Te uiți la România de astăzi și parcă nu îți vine să crezi câți inconștienți se plimbă printre noi. Tragedia e că unii dintre aceștia sunt dascăli, cum e persoana la care fac referire astăzi. Și ce poate ieși în cazul unui dascăl inconștient care educă? Ceea ce veți vedea în filmulețul de mai jos.
Ieri a început școala, iar sistemul a reușit să îi convingă pe mulți părinți și pe mulți dascăli, cu statistici umflate cu pompa și cu ștampila MORT DE COVID pusă pe orice muribund care, înainte de moarte, s-a infectat și cu Covid-19 sau, nici măcar atât, a fost DOAR considerat suspect de Covid, că Apocalipsa este aproape. În consecință, mulți părinți și dascăli se comportă absurd și pun umărul la psihoza colectivă.
Gândiți-vă la faptul că în restaurant (în spații închise) poți să dai masca jos, dar la școală trebuie să o porți obligatoriu cu orele. Ce aberație colosală! Și asta în condițiile în care s-a stabilit deja că copiii sunt cei mai puțin expuși, este categoria de vârstă care se îmbolnăvește cel mai puțin și cu cele mai mici consecințe!!!
În acest context, să vezi o educatoare sau profesoară (ce o fi inconștienta din imaginile de mai jos) ducând copiii prin curtea școlii cu masca pe figură și cu o sfoară de care aceștia sunt prinși (cică în joacă, dar pentru a-i obișnui cu distanțarea socială), ca pe niște animale, în chiar prima zi de școală, depășește cu mult ceea ce ne imaginam că se va întâmpla.
Cu astfel de dascăli, în vreme de pandemie, vom crește generații cu mentalitate de sclavi, vom avea generații disfuncționale și obediente, așa cum își doresc cei care trag sforile din umbră.
O astfel de persoană, în mod evident, demonstrează că nu are noțiuni de psihologia copilului, nu înțelege cum pot fi influențați copiii pe termen lung și, în consecință, este un pericol pentru dezvoltarea psihologică armonioasă a copiilor. Peste toate, ne arată dezastrul din Învățământul Românesc, plin de oameni fără vocație și pregătire pedagogică serioasă!
Va avea Ministerul Educației vreo reacție? Prin cine? Prin doamna Anisie “Pepsiglas”? 😉
Daniel Roxin
P.S. Fără nicio îndoială, principalii vinovați sunt autoritățile medicale și Ministerul Educației, expresia cea mai înaltă a incompetenței!