
Conform unor studii și analize realizate de specialiști, daunele colaterale provocate de restricțiile impuse de autorități pentru pandemia cu Covid-19 vor fi mult mai mari decât daunele provocate de infecția propriu-zisă cu noul Coronavirus.
Și nu vorbim doar de efectele sărăcirii populației globale care, inevitabil, vor mări în viitor numărul celor care mor de foame sau de multe alte boli pentru care oamenii nu vor mai avea resurse să se trateze. Nu! Vorbim despre bolnavii de astăzi cu cancer, diabet, boli de inimă, TBC și multe alte afecțiuni grave, bolnavi care nu mai au acces la tratament decât cu greu, pentru că spitalele sunt rezervate cu prioritate bolnavilor de Covid-19 (mulți NESIMPTOMATICI), iar o parte din policlinici sunt închise, ca și cum infecția cu Covid-19 este singura boală care mai contează pe această planetă!
Iată studiile…
Potrivit The Guardian, Imperial College London și Universitatea Johns Hopkins au publicat studii științifice din care rezultă că aproximativ 1,4 milioane de oameni vor muri din cauza infecțiilor TBC netratate în urma închiderii impuse în perioada coronavirusului: „Se preconizează că până la 6,3 milioane de oameni vor dezvolta tuberculoză între 2020 și până în 2025, iar 1,4 milioane de oameni și chiar mai mult mult riscă să moară, deoarece cazurile sunt nediagnosticate și netratate în timpul restricțiilor impuse populației.”
Conform ActiveNews.ro, <<Richard Sullivan, profesor de sănătate globală la King’s College London, avertiza că în Reagtul Unit vor exista mai multe decese provocate de cancer decât toate decesele la un loc prvocate de coronavirus. Și asta pentru că accesul oamenilor la proiecții și tratamente a fost restricționat ca urmare a izolării populației.
Comentariile experților au fost urmate de un avertisment și mai alarmant al lui Peter Nilsson, profesor de medicină internă și epidemiologie la Universitatea Lund, care a spus: „Este atât de important să înțelegem că decesele cauzate de COVID-19 vor fi mult mai mici decât cele provocate de blocarea societății, odată ce economiile vor fi distruse. De ce? Din cauza șomajului și a tuturor problemelor sociale care vin odată cu acesta. O economie proastă va afecta și va ucide oamenii în viitor.”>>
Dacă, peste un an sau doi, când se va trage linie, aceste studii se vor confirma și vom constata că milioane de oameni au murit degeaba, ca daune colaterale în criza Covid-19, va fi cineva tras la răspundere pentru gestionarea panicardă și iresponsabilă a acestei infecții? Probabil că nu!
Autoritățile din toată lumea încep să prindă gustul dictaturii și acesta este cel mai mare pericol cu care ne vom confrunta: prelungirea artificială a unor restricții (în special cea care nu va permite adunări publice – ca nimeni să nu mai poată contesta în stradă puterea politică), perioadă în care se vor vota pe bandă rulantă legi care ne vor restrânge libertățile…
Daniel Roxin
