Printre multele lucruri uimitoare scoase de arheologi din pământul acestei țări, unul dintre cele mai remarcabile este Templul de la Parța, din județul Timiș. Aici, în urmă cu aproape 8.000 de ani, preotesele, slujitoare ale Zeiței Mamă, își transmiteau învățăturile și practicau ritualuri religioase.
Acest templu, dotat cu statui impunătoare, este cel mai vechi templu neolitic din Europa, iar importanța lui istorică este uriașă.
Invitat la emisiunea mea Adevăruri Tulbutătoare, pe care o puteți vedea mai jos, istoricul și regizorul Leonardo Tonitza (realizator al filmului NIASCHARIAN – Să renaștem) ne aduce informații cuprinzătoare despre istoria descoperirii și valoarea culturală a acestui templu.
“Așezarea preistorică de la Parța a exercitat de-a lungul anilor o atracție uriașă pentru generații de arheologi. Determinate de legende, cercetările sistematice încep în anul 1931 și ajung de-a lungul timpului să cuprindă o suprafață de aproape 50 de kilometri pătrați, unde sunt descoperite peste 42 de situri din neoliticul timpuriu până în Evul Mediu mijlociu.
Cea mai recentă etapă de cercetare scoate la lumină după milenii de tăcere construcții impunătoare pentru acele vremuri, coloane, statui, altare împodobite cu simboluri complexe, blocuri de locuințe cu 4, 5 camere, cu etaj și mansardă, cartiere de locuințe.
Chiar în mijlocul acestui complex social din care s-au păstrat 40 de locuințe, Gheorghe Lazarovici, arheologul de numele căruia se leagă mari descoperiri ale preistoriei balcanilor, descoperă într-o zonă sacră cel mai vechi templu neolitic de cult din Europa, Templul de la Parța.
Și nu este o descoperire întâmplătoare – cu o multitudine de artefacte datate înainte de 6200 î.e.n., sunt situații în siturile civilizației Turdaș la care nimeni din Europa nu s-a așteptat, remarcă Sabin Luca, arheologul inițiat, care continuă și astăzi cercetările, dar mai ales interpretarea simbolurilor sacre ale neoliticului românesc.
Templul de la Parța a fost construit la jumătatea mileniului 6 î.e.n. și a suferit mici modificări în etape diferite de timp, dar a rămas stabil pe dimensiunile de 12,5/7 metri, având o arhitectură cultică, un inventar al obiectelor sacre și o împărțire ritualică a încăperilor, în mare parte valabilă și astăzi la religiile moderne.
În complexitatea lui, sanctuarul nu putea să apară fără o precedență cultică. Este caracteristica unei vechi societăți agrare care și-a permis construirea, întreținerea și apărarea unui astfel de centru religios. Dar mai ales, și-a permis transmiterea informațiilor către generațiile viitoare prin inițieri secrete. Templul de la Parța are o cameră retrasă, unde în prezența a două statui monumentale și a simbolurilor sacre preotesele oficiau aceste inițieri, o formă de educație bazată strict pe relația maestru-ucenic.” (Leonardo Tonitza)
Daniel Roxin
DACIA ART: https://dacia-art.ro/
