daniel roxin

14/08/2021

25 iunie 2021 – Pentagonul recunoaște autenticitatea fenomenelor OZN. Iată ce conține Raportul…

Pe 25 iunie 2021, Pentagonul a recunoscut public autenticitatea unor apariții de tip OZN pe care, de altfel, nu le poate explica în niciun fel și care sunt considerate o amenințare la adresa securității SUA. O parte dintre aceste filmări confirmate cu OZN-uri, făcute de piloții americani, se află deja pe internet, iar pe două dintre ele le veți putea vedea în conținutul acestei conferințe. Practic, Pentagonul a prezentat ca […]
13/08/2021

Viața lui Deceneu, Ep. 4 – Relația cu Burebista

În urmă cu peste 2.000 de ani, Regele Burebista a reușit să unifice neamurile traco-geto-dacice pe un teritoriu imens, de câteva ori mai mare decât România de astăzi. Puterea Regatului lui Burebista, pe care unii l-au numit Imperiul lui Burebista, era comparabilă cu Roma lui Cezar, iar cele două forțe au fost, în acea vreme, la un pas de anihilare reciprocă. Dar, oare, ar fi reușit Burebista să creze acel […]
13/08/2021

Daniel Roxin: L-am întâlnit, ieri, pe Călin Georgescu și i-am pus câteva întrebări delicate. Iată ce am aflat…

Călin Georgescu a surprins multă lume, mai ales în ultimul an, cu opiniile sale tranșante despre prezentul și viitorul… României prădate, Noua Ordine Mondială și criza Covid. Admirat de unii, considerat un pericol de alții, fostul expert ONU, specialist în dezvoltare durabilă, a atras atenția multora, prin ceea ce a îndrăznit să spună public, clipurile cu interviurile sale de pe internet fiind printre cele mai urmărite. Profitând de oportunitatea de […]
12/08/2021

Av. Gheorghe Piperea se întreabă dacă cel care l-a scos din pușcărie pe Cîțu în SUA nu l-a recrutat ca să slujească interesele străine în România. De citit

Într-o postare făcută aseară pe Facebook, Av. Gheorge Piperea ridică niște probleme extrem de delicate cu privire la infracțiunea lui Cîțu din America. Pe de o parte, actualul premier al României NU poate fi scuzat pentru fapta sa deoarece, chipurile, “păcatele tinereții” – la comiterea faptei penale avea 29 de ani, deci era om în toată firea… Pe de altă parte, se mai naște o întrebare grea: nu cumva cel […]